Despre noi

Proiectul Bucharest Youth Card (BYC) se adresează tinerilor ce nu au împlinit încă 31 de ani. Făcând parte din proiectul European Youth Card, BYC este recunoscut la nivel European și oferă posesorilor acces la o vastă rețea de reduceri în 40 de țări de pe continent.

De asemenea, Bucharest Youth Card oferă acces la foarte multe reduceri ce pot fi accesate în Bucuresti dar și în multe alte orașe din România.

Proiectul este dezvoltat de Asociația Europeană pentru Mobilitate în parteneriat cu Centrul pentru Tineret din cadrul Primăriei București.

Echipa noastră se află în spatele proiectelor ISIC (International Student Identity Card) și European Youth Card, două proiecte ce se adresează studenților și tinerilor prin singurele legitimații recunoscute oriunde în lume și care oferă acces la peste 150.000 de locații cu reduceri la nivel global, de la obiective turistice, cazări, transport și până la cărți, food&drink, haine și multe altele.