Centrul pentru Tineret al Municipiului București (C.T.M.B.) a fost înfiinţat în noiembrie 2016, la iniţiativa Primarului General al Capitalei și reprezintă primul rezultat concret pentru tinerii din capitală. Printr-o serie de proiecte și programe destinate tinerilor și studenților bucureșteni cu vârste între 14 – 35 ani, CTMB reprezintă primul rezultat concret pentru tinerii din capitală.
Activitatea CTMB porneşte de la premisa conform căreia dezvoltarea unei comunităţi pleacă de la tineri, participarea acestora la viaţa oraşului fiind o condiţie obligatorie pentru o capitală europeană. CTMB îşi propune să contribuie activ la creşterea nivelului de participare a tinerilor în luarea deciziilor la nivel local, relaţia cu societatea civilă şi partenerii sociali fiind o prioritate. La baza fiecărui proiect sau program CTMB au stat interesele și nevoile tinerilor, pentru ca aceștia să beneficieze de cele mai bune șanse atât în implicarea socială, cât și în găsirea unui loc de muncă, dar și în startul inițierii unei familii.
Obiectul de activitate al CTMB se realizează prin dezvoltarea unor serii de proiecte și programe care vin în ajutorul tinerilor și studenților cu vârste între 14 – 35 ani cu domiciliul sau reședința pe raza Municipiului București, pentru sprijinirea acestora în diverse domenii, precum organizarea unor cursuri şi stagii de dezvoltare personală şi formare profesională, organizarea şi susţinerea de grupuri de lucru tematice, cu rol consultativ, în domenii precum antreprenoriat, educaţie în toate formele sale, formare profesională, sport, cultură, artistic, turistic, ecologic, multimedia, civice, incluziune socială, de divertisment şi de interes local, precum și conferinţe, forumuri, concursuri, ateliere, târguri şi expoziţii tematice.
Centrul pentru Tineret al Municipiului București este un serviciu public de interes local al Municipiului București cu personalitate juridică, finanțat integral din alocații de la bugetul local al Municipiului București. CTMB este organizat şi funcţionează în baza Legii Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor Regulamenului de Organizare și Funcționare şi a Regulamentului de Ordine Interioară, precum şi a celorlalte acte normative aplicabile în materie. CTMB este înființat prin H.C.G.M.B nr. 370/ 24.11.2016, modificată și completată prin H.C.G.M.B nr. 280/ 30.06.2017.